Pe parcursul Școlii de Vară Ateliere Dreptaru 2019 am creat în fiecare zi câte două mini-laboratoare de învățare: primul a fost o imersiune în limba engleză, al doilea o aventură și descoperire prin joacă.
THE ENGLISH BRUNCH, 10:00 – 12:00
În prima parte a zilei, pe care am numit-o sugestiv „THE ENGLISH BRUNCH”, am creat pentru copii un mediu anglofon în care să descopere și plăcerea de a învață și exersa o limba atât de importantă în acest moment.
Cu ajutorul unor autori celebri de carte pentru copii, Julia Donaldson, Rachel Bright sau a seriei de lecturi Ordinary People Change the World, și nu numai, am descoperit lumi nebănuite, ne-am jucat și am aflat lucruri noi despre noi toți.
Ce am făcut la English Brunch:
- am vorbit în limba engleza, mult, foarte mult;
- am învățat cuvinte noi;
- am citit împreună cărți în engleză,
- am pus în scenă povești scurte care să-i motiveze pe copii să-și pună creativitatea în lumină;
- am creat prezentări individuale plecând de la personaje inspiraționale precum Einstein, Jane Goodall, Coco Chanel etc.
Ce au obținut copiii la sfârșitul sesiunilor de English Brunch:
- un vocabular activ bogat și autentic;
- mai multă încredere în sine în exprimarea în limba engleză;
- abilități de prezentare sporite;
- o echipă de prieteni cu care vor putea exersa.
THE WORKOUT, 13:00 – 15:00
A doua parte a zilei o am dedicat-o exercițiilor. Nu am făcut sport de performanță însă ne-am mișcat, am dansat, am construit, am dat frâu liber imaginației, am dezbătut, ne-am întrecut, am lucrat în echipă și am râs împreună.
Pentru că e vacanță, primul lucru pe care l-am urmărit a fost să ne distrăm. Prin joc. Însă jocul a fost sursa noastră de învățare, pentru că prin activități distractive variate am urmărit:
- să-și descopere și să-și pună în valoare calitățile fără ezitare;
- să învețe ce înseamnă reziliența și perseverenta și cum să devină rezilienți pe viitor,
- să le explicăm ce înseamnă „growth mindset” și de ce trebuie să-i încurajăm în defavoarea atitudinii de „fixed mindset”;
- să înțeleagă că toate emoțiile sunt bune;
- să-i ajutăm pe copii să înțeleagă de ce este important eșecul;
- să-i învățăm să-și reconstruiască motivația după momente de eșec;
- să ne bucurăm de succes, de eșec, să râdem și să ne bine dispunem.
Orar zilnic (L – V, 10:00 – 15:00):
10:00 – 10:15 Primirea copiilor
10:15 – 12:00 The English Brunch
12:00 – 13:00 Prânz
13:00 – 15:00 The Workout
Înscrieri și detalii:
Tel.: 0368 009 907
E-mail: office@dreptaru.ro

Școala de vară 2020
Iunie-August

Program:
L-V, 10:00-15:00

Număr de participanți/grupă
10-15 persoane,
minim 6 ani
